[vc_single_image image=”238″ alignment=”center” border_color=”grey” img_link_target=”_self” img_border=”none-border” img_size=”full”]

Proiectul „Brigada civica Cojocna”, implementat de Agentia de Monitorizare a Presei in parteneriat cu Asociatia Romano Butiq, propune formarea un grup de initiativa cetateneasca mixt din punct de vedere etnic (romi, maghiari, romani) format din 15 tineri care sa fie instruiti in tehnici de advocacy si implicare cetateneasca, astfel incat sa imbunatateasca conditiile socio – economice din comunitatea Cojocna.

„Brigada” va intretine un portal web de bune practici in domeniul incluziunii si multiculturalitatii (5000 de vizitatori unici informati), va fi implicata in minim 10 initiative cetatenesti, va fi prezenta la sedintele publice ale consiliului local, va merge in vizite de studiu in alte comunitati, va organiza eveniment de tip cafenea publica si Ziua Multiculturala Cojocna, unde vor fi implicati alti 500 de membri ai comunitatii, dintre care 60 de copii si adolescenti. 30 cetateni din comunitate vor fi instruiti in domeniul antreprenoriatului si  o parte din acestia vor fi consiliati pentru demararea unei afaceri.

Romano ButiQ, in calitate de partener,  va folosi expertiza specifica pe care a dobandit-o in mai bine de 2 ani de lucru in comunitatea Cojocna, fiind implicat in activitatea de selectie a persoanelor din grupul tinta si organizarea tuturor activitatilor proiectului care se vor desfasura la nivel local. Totodata, rolul Romano ButiQ este de a facilita accesul promotorului de proiect si al echipei de lucru in comunitate si de a media relatia cu reprezentantii autoritatilor publice locale, liderii locali si populatia comunei precum si alte structuri relevante din comunitate asa cum este scoala.

Un rol cheie pe care Romano ButiQ il are in cadrul proiectului este organizarea a trei sesiuni de pregatire in domeniul antreprenoriatului pentru 30 de persoane, membri ai comunitatii, care doresc sa infiinteze mici afaceri sau sa dezvolte afaceri existente, pe plan local. Prin aceasta, Romano ButiQ isi continua misiunea de a genera schimbare sociala pozitiva prin sprijinirea initiativelor antreprenoriale locale, misiune inceputa in anul 2012 cand a initiat si sprijinit infiintarea unei cooperative mestesugaresti in comuna Cojocna.

Scopul final al proiectului este de a dezvolta spiriul civic si de a promova valorile democratice, in special multiculturalitatea, in comunitatea rurala interetnica Cojocna, ca modele de buna practica si pentru alte comunitati interetnice din Romania.

[vc_single_image image=”237″ alignment=”center” border_color=”grey” img_link_target=”_self” img_border=”none-border” img_size=”full”]