Cartierul Giulești-Sârbi are multe de spus

By 3 martie 2016 Știri

_MG_0046În cei doi ani de proiect, am petrecut timp cunoscând cartierul Giulești-Sârbi cu bune și rele, am reușit să aducem împreună locuitori cu inițiativă care sunt dispuși să se implice și am început să punem urmărul alături de ei pentru o viață mai bună în cartier. Problemele oamenilor din Giulești-Sârbi ce țin de locuire, educație, muncă și sănătate continuă să rămână pe agenda Asociației Romano ButiQ și după finalizarea proiectului „Grup Local de Inițiativă pentru dezvoltarea comunității Giulești-Sârbi”.

Am pus presiune pe Primăria Municipiului București pentru asfaltarea Drumului Săbăreni. Înainte, Drumul Săbăreni obișnuia să fie o stradă plină de cratere din care toate mașinile scăpau cu regrete pentru că i-au încercat calea. Cu doar câteva zile înainte de începerea școlii în septembrie 2014, s-a hotărât devierea liniei autobuzului 162 – singurul mijloc de transport care circula pe Drumul Săbăreni – din pricina stării deplorabile în care strada se afla. Copiii care mergeau la Școala 153 a Bucureștiului erau nevoiți să meargă pe jos, mai bine de un kilometru, pe un drum înconjurat de terenuri virane și pline de câini fără stăpân. Lungul șir de sesizări către Primăria Capitalei a culminat în septembrie 2014 cu un protest în care locuitori ai cartierului și echipa Romano ButiQ au ieșit în stradă și au protestat. La 3 luni distanță au început lucrările pentru refacerea integrității străzii.

Am realizat un parteneriat cu Primăria Sectorului 6 pentru includerea Grupului de Inițiativă Giulești-Sârbi în Programul Național de Cadastru și Carte Funciară, astfel încât locuitorii cartierului să aibă acte legale de proprietate. Mulți dintre locuitorii cartierului au cumpărat casele în care locuiesc prin așa numitele „chitanțe de mână” care nu au valoare legală, iar mulți alții nu au bani pentru a plăti procedurile notariale necesare în cazul succesiunilor.

Construim o nouă imagine pe care cartierul Giulești-Sârbi o merită.

 

Articolele care denigrau imaginea cartierului Giulești-Sârbi au fost înlocuite treptat cu din ce în ce mai multe materiale de presă și discuții despre dezvoltarea Muzeului Culturii Romilor în mijlocul cartierului. Personalități marcante, reprezentanți ai autorităților naționale și europene și, în general, oameni din toate cartierele au ajuns să interacționeze, la fel de pașnic, cu locuitorii cartierului. Informați de către mai multe articole online că Giulești Sârbi este cu „un cartier rău famat”, periculos și de temut în care au loc adesea bătăi între clanuri, am pornit cu precauție să cunoaștem zona și să înțelegem viața cartierului. După 2 ani în care am interacționat continuu cu oamenii de aici, putem spune că n-a fost chip să ne simțim amenințați pe străzile din Giulești-Sârbi. Nici urmă de conflicte abominabile. În schimb, am gasit familii cu condiții materiale foarte variate care coabitează pașnic.1891066_215430678664082_83995194_n

Am reușit să redenumim o stație de autobuz „Muzeul culturii Romilor”, pe traseul autobuzului 162, singura denumire oficială din România ce conține termenul „rom”.

Am înființat un Centru de Inițiativă Locală prin care mai mult de 300 de locuitori ai cartierului au avut acces la servicii de consiliere vocațională, servicii de asistență juridică, mediere pe piața muncii și sprijin pentru consultații la medicul ginecolog.

Mai multe despre cartier în revista Salutări din Giulești-Sârbi.

Materialul face parte din proiectul „Grup Local de Inițiativă pentru dezvoltarea comunității Giulești-Sârbi” și este finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Proiectul este implementat de Asociația Romano ButiQ, în parteneriat cu CeRe – Centrul de Resurse pentru Participare Publica și KCMC – K Consulting Management and Coordination.

About Romano ButiQ